Ce facem împreună
Burnoutul nu e un defect al tău, e o socoteală care nu iese.
Primul lucru pe care îl facem e să numim corect ce ai. Burnoutul neurodivergent nu e depresie, deși aproape toți oamenii în burnout adânc ies pozitiv și la chestionarele de depresie. Nu e nici burnout de la muncă, fiindcă la tine cerințele nu vin doar de la muncă: vin din social, din senzorial, din administrativ, din schimbări neanunțate și din lipsa de sprijin. Numele corect schimbă tot, fiindcă tratamentele merg în direcții diferite.
Pe urmă facem contabilitatea cerințelor, și e cea mai puțin romantică și cea mai utilă parte. Ce intră într-o săptămână, ce costă fiecare lucru, ce se poate scoate, ce se poate amâna, ce se poate cere altcuiva. Retragerea nu e aici un simptom de combătut, e o unealtă de recuperare, și o tratez ca atare.
Pe măsură ce mai apare aer, intrăm în ce a dus aici: anii de mascare, obiceiul de a împinge peste semnale, limitele pe care nu le-ai pus fiindcă nu știai că ai voie. Fără asta, recuperarea ține până la următorul val.
Ce folosesc: lucrul polivagal, pentru un sistem nervos care a stat prea mult în alarmă. Sistemul Familiei Interne, pentru partea care te împinge și partea care s-a prăbușit. Terapia Schemelor, pentru „nu am voie să mă opresc". Și ritmul tău, cu ședințe scurtate ori rărite când e nevoie. Nu lucrez cu tehnici de îndurare a disconfortului și nu tratez oboseala ta ca pe o gândire de corectat: pentru burnout neurodivergent, abordările alea îl adâncesc.