Am diagnostic doar pentru una dintre ele. Contează?
Nu pentru felul în care lucrăm. Foarte mulți oameni au un diagnostic și se recunosc în celălalt profil fără să aibă hârtie, și asta e de așteptat: până în 2013 nici nu se puteau pune amândouă. Lucrăm cu cum funcționezi, nu cu ce scrie în acte.
De ce nu mi-au funcționat strategiile de până acum?
De obicei fiindcă erau făcute pentru o singură parte. O rutină rigidă calmează latura autistă și înfometează latura ADHD de noutate; stimularea continuă hrănește ADHD-ul și te suprasolicită senzorial. Nu tu ai eșuat, sfatul acoperea doar jumătate.
Iau medicație pentru ADHD. Ajută sau încurcă partea autistă?
Nu prescriu și nu fac recomandări de medicație, aia e între tine și medic. Ce văd la oameni e că medicația schimbă ce ajunge la tine, deci uneori scoate în față lucruri senzoriale sau emoționale pe care înainte nu le prindeai. Asta merită discutat, nu ignorat.
Pot să am rutină fără să mă sufoc în ea?
Da, dar nu rutina bătută în cuie pe care ai încercat-o deja. Structura care ține la AuDHD e un schelet, nu un orar: câteva puncte fixe care îți țin ziua în picioare, și între ele loc gol în care alegi pe moment. Punctele fixe sunt odihnă pentru latura autistă, iar spațiul dintre ele e aer pentru cealaltă. Literatura neuroafirmativă spune același lucru: structura ajută fiindcă îți dă un punct de sprijin, nu fiindcă te disciplinează, și nu trebuie să fie rigidă ca să facă asta.
De ce pornesc abia când se face criză?
Fiindcă pentru o parte din tine criza ridică activarea până acolo unde te poți mișca, iar fără ea rămâi sub prag. E descris în literatura despre ADHD la adulți: unii oameni ajung să își fabrice o urgență ca să poată lucra. Funcționează, și exact de aia e greu de lăsat. Prețul e că la AuDHD urgența te duce drept în suprasolicitare senzorială, deci plătești de două ori pentru același lucru. Aici lucrăm pe o activare care nu costă atât, nu pe mai multă voință.
Îmi place să fiu cu oameni, și după aceea câteva zile nu mai pot ieși din casă. E normal?
Se întâmplă des și nu e o contradicție. Poți să te bucuri sincer de o întâlnire și tot să plătești pentru ea, fiindcă plăcerea și costul senzorial nu se anulează unul pe altul. Oameni care trăiesc asta o descriu exact așa: au fost bine, le-a plăcut, și pe urmă zile în care n-au mai putut ieși din cameră. Ce se schimbă în terapie nu e plăcerea, ci socoteala dinainte: cât costă, ce pui după, și ce nu mai pui în aceeași zi.
Chestionarele sunt obligatorii?
Nu. Dacă unul te blochează, îl lăsăm. Și dacă pachetul ți se pare prea lung, îl scurtăm.
Ce se întâmplă cu răspunsurile mele?
Stau în contul tău din zona clienților, le vedem noi doi, le poți reciti oricând. Nu ajung la medicul de familie sau la angajator decât dacă ceri tu în scris. Detaliile sunt pe pagina de confidențialitate.
Trebuie să stau cu camera pornită?
Nu. Poți privi în altă parte, te poți plimba, poți avea ceva în mâini, poți închide camera. Ședințele sunt doar online, pe Google Meet, 50 de minute.
Cât costă?
Ședința standard e 80 de lire, 50 de minute. Tarif redus de 50 de lire pentru România, Europa de Est și Turcia. Pentru cei aflați în șomaj sau pe beneficii sociale, în afara României, Europei de Est și Turciei, tariful e 60 de lire. Conversația de început e gratuită, 30 de minute.