Ai aflat la treizeci, patruzeci sau cincizeci de ani și dintr-odată toată viața de până atunci cere să fie recitită. Vine doliul după anii în care nu ai știut, ușurarea că există o explicație și furia pe cei care ar fi putut observa. Nu grăbesc partea asta, fiindcă e chiar treaba de făcut.
E pentru tine dacă
Nu începe cu mine dacă
Ești în criză chiar acum
Perioada de după un diagnostic târziu poate fi dură, iar la unii oameni scoate la suprafață lucruri grele. Dacă ai gânduri de a-ți face rău, nu începe cu mine: sună la 112, sau, în România, la depreHUB: 0374 456 420, gratuit și non-stop. Din Marea Britanie, Samaritans: 116 123, tot gratuit și non-stop. Locul tău aici rămâne și după.
Consumul a devenit felul în care duci asta
Se întâmplă des, și nu e un defect moral: când nimeni nu-ți explică de ce ești așa, găsești singur cu ce să amortizezi. Dar cât timp consumul e pe primul loc, lucrul pe identitate nu prinde. Întâi sprijin specializat pe partea aia, apoi ne întoarcem aici.
Cauți evaluarea, nu ce vine după ea
Nu pun diagnostice și nu fac evaluări. Aici se lucrează cu ce se întâmplă după ce afli. Dacă ești încă înainte de evaluare, îți spun ce variante ai în Marea Britanie și în România, și putem vorbi și fără o hârtie: o parte dintre oamenii cu care lucrez nu vor niciodată una.
Vrei să treci repede peste partea grea
Înțeleg de ce, dar nu pot să te ajut să sari peste doliu. Furia și jalea de după nu sunt o complicație a procesului, sunt procesul. Împăcarea vine după ce te-ai recunoscut, nu înainte, iar graba aici o amână.
Cum arată în viața de zi cu zi
Îți vin momente la care nu te-ai mai gândit de douăzeci de ani: o ședință cu părinții, o slujbă pierdută, un prieten care s-a retras. Le retrăiești, dar cu informația de acum, și abia acum se leagă. Procesul ăsta e obositor și absolut normal. În cărți se numește reîncadrare; pe pielea ta e mai puțin elegant.
„Deci asta explică tot" și „deci am pierdut treizeci de ani" stau una lângă alta, și nu se anulează. Nu ești nerecunoscător pentru că ți-e greu după o veste bună, și nu e o contradicție: așa arată de obicei.
Spui unui părinte și primești „toți suntem un pic așa". Spui la muncă și nu știi dacă ai făcut bine. Spui unui prieten și te întreabă dacă ești sigur. Fiecare conversație cere o decizie, și pe unele le iei greșit. Se poate pregăti dinainte, pe rând, cu cine merită efortul.
Ce facem împreună
Diagnosticul îți dă un nume. Ce faci cu viața dinainte e altă muncă.
Oamenii ajung aici de obicei crezând că partea grea a trecut. De fapt, partea grea începe: ai o explicație pentru cine ești, și odată cu ea o revizuire a tot ce ai crezut despre tine până acum. Aici lucrăm.
Sunt trei mișcări, și nu vin pe rând, vin amestecate. Reîncadrarea: reciti anii de dinainte cu informația de acum, nu ca exercițiu de nostalgie, ci ca să ajungi la varianta corectă a poveștii tale. Doliul: pentru sinele vechi, cel care credea că e leneș sau ciudat, și pentru anii care ar fi putut arăta altfel. Și furia, care are nevoie de un loc, fiindcă altfel fie se întoarce spre tine ca autoacuzare, fie explodează spre cei din jur, de obicei spre familie.
Pe urmă, partea practică: cui spui, cum, ce ceri la muncă, ce faci cu relațiile care s-au așezat pe vechea explicație. Și întrebarea care vine până la urmă la toată lumea: cine sunt eu, de fapt, dacă atâția ani am trăit după instrucțiunile altcuiva.
Ce folosesc: Terapia Schemelor, fiindcă tiparele s-au format exact în anii în care nimeni nu știa. Sistemul Familiei Interne, pentru părțile care s-au organizat în jurul explicației greșite. Terapia Centrată pe Persoană, adică ritmul tău, mai ales pentru doliu. Și, dacă vrei partea de sens, e loc și pentru ea.
Chestionarele psihometrice
Chestionarele: înainte de prima ședință, sau la scurt timp după.
Îți fac un cont în zona clienților și îți trimit un pachet mic: stare de bine, dispoziție, anxietate. Astea nu sunt despre diagnostic, sunt despre cum ești acum, iar perioada de după o identificare tardivă e adesea mai grea decât se așteaptă oamenii.
Pe urmă, dacă are sens, partea de profil. La diagnostic tardiv una dintre ele e diferită de restul: un chestionar retrospectiv, despre copilărie. Pare ciudat la patruzeci de ani, dar e adesea cel mai util, fiindcă pune în cuvinte exact ce n-a văzut nimeni atunci. Câțiva oameni au plâns completându-l, și nu e un semn rău.
Le completezi de pe telefon sau de pe calculator, în ritmul tău, și te poți opri la jumătate ca să reiei mâine. Poți schimba fontul și poți opri săritul automat la întrebarea următoare.
Nu e un examen și nu înlocuiesc o evaluare oficială. Ce fac, aici, e altceva: îți dau o formă scrisă a ceea ce ai trăit, care ține și când te apucă îndoiala, fiindcă îndoiala se întoarce, mai ales după o conversație cu cineva care nu te crede. Rezultatele le vezi și tu, în contul tău, și le poți lua cu tine la evaluare.
Primele luni
Conversația de început, 30 de minute, gratuită
Pe Meet, cu camera cum vrei. Îmi spui de cât timp știi și ce s-a schimbat de atunci. Fără pregătire, fără obligații.
Pachetul mic de chestionare
În contul tău, înainte de prima ședință sau imediat după. Trei chestionare scurte despre cum ești acum.
Prima ședință
De obicei începem cu momentul aflării: cum a fost, cui ai spus, ce ai simțit în primele săptămâni. Mulți oameni n-au povestit încă asta nimănui pe îndelete.
Primele patru sau cinci ședințe
Reîncadrarea. Luăm momentele care îți revin în minte și le punem în lumina de acum. E partea în care se schimbă cel mai mult, fiindcă vezi că ai avut o explicație tot timpul, doar că nu ți-a dat-o nimeni.
Lunile a doua și a treia
Doliul și furia, cu tot ce aduc: părinții, școala, sistemul medical, anii. Nu grăbesc partea asta și nu o transform în „hai să vedem partea bună". În paralel, luăm una câte una deciziile practice: cui spui și ce.
Cum știm dacă merge
Două întrebări scurte la sfârșitul ședințelor și un chestionar refăcut la câteva luni. Semnul pe care îl caut nu e să dispară tristețea, ci să nu mai fie singurul lucru din cameră.
Cât ține
Nu-ți pot promite un număr. Ce știu e că se lucrează mai bine decât pare de la început, fiindcă ai deja jumătate din răspuns: știi cine ești. Lipsește doar împăcarea cu drumul.
Întrebări pe care mi le pun oamenii
Are, și e o situație foarte obișnuită. Doliul și reîncadrarea nu așteaptă o hârtie ca să înceapă. O parte dintre oamenii cu care lucrez sunt pe liste de așteptare, o parte au hotărât că nu vor evaluarea. Nu-ți cer un act ca să te iau în serios.
Fiindcă înainte aveai o explicație greșită, dar aveai una, iar acum se rescrie tot. Pe lângă asta vine și jalea pentru anii de dinainte. Nu e un semn că afli prea târziu, e forma obișnuită a procesului, și trece printr-o parte grea înainte să se așeze.
Furia e una dintre cele mai frecvente reacții și nu are nevoie de aprobarea mea ca să fie legitimă. Ce facem cu ea e altceva. Dacă rămâne întoarsă spre tine, devine autoacuzare; dacă iese necontrolat, strică relații care ți-ar fi de folos. Aici îi găsim un loc și o formă.
Nu-ți răspund cu da sau nu, fiindcă depinde de locul tău de muncă, nu de principii. Ce putem face e să cântărim concret: ce ai de câștigat, ce riști, ce ai voie să ceri, ce nu trebuie să explici. Și, dacă te hotărăști, cum formulezi.
Nu. Cel retrospectiv, despre copilărie, e cel care răscolește cel mai mult; dacă nu vrei să-l faci acum, îl amânăm sau îl lăsăm.
Stau în contul tău din zona clienților, le vedem noi doi, le poți reciti oricând. Nu ajung la medicul de familie sau la angajator decât dacă ceri tu în scris. Detaliile sunt pe pagina de confidențialitate.
Ședința standard e 80 de lire, 50 de minute. Tarif redus de 50 de lire pentru România, Europa de Est și Turcia. Pentru cei aflați în șomaj sau pe beneficii sociale, în afara României, Europei de Est și Turciei, tariful e 60 de lire. Conversația de început e gratuită, 30 de minute.
Un pas mic
Nu trebuie să-mi scrii azi. Poți începe și mai mic.
Ce spun clienții
“Experiența mea cu Giancarlo a fost și este o gură de aer proaspăt în călătoria mea de a mă descoperi și de a mă înțelege ca autist cu ADHD diagnosticat la peste 30 ani. M-a susținut atât în perioada foarte dificilă dinaintea și din timpul diagnosticării și începerii medicației de ADHD, cât și după aceea, când am intrat pe linia de plutire și am reușit să beneficiez și mai mult de terapie.”
Diagnostic Tardiv — Doliu, Identitate & Reconectare
Ai aflat la treizeci, patruzeci sau cincizeci de ani și dintr-odată toată viața de până atunci cere să fie recitită.
ProgramareArticole relevante
Dacă cineva drag ți-a spus, la vârsta adultă, că e autist sau are ADHD: două videoclipuri despre ce să nu spui în primele minute și ce ar fi vrut să știe familia.
Alte servicii
Instrumente de autoevaluare
Ofer o primă consultație gratuită de 30 de minute. Fără angajament.
Consultație Gratuită
