Dreptate vs Abuz — Partea 4: Restituit și luat din nou

Cele două ore ale zilei de 19 octombrie

Luni, 19 octombrie 2026, Biroul de Combatere a Crimei Organizate mi-a restituit tratamentul cu canabis medicinal, în baza hotărârii definitive a instanței. Îl luaseră de la mine la Aeroportul Otopeni pe 23 iulie 2024. Au trecut 818 zile.

Era într-o pungă de probe, cu numărul dosarului și cu sigiliul BCCO lipit pe ea. Și m-am bucurat, nu o să ascund asta. Am spus-o chiar atunci, în fața camerei: că e o victorie nesperată, că ajunsesem de multe ori să-mi pierd orice optimism, dar că mă bucur enorm. Că nu sunt infractor, sunt doar pacient, și că după doi ani cred că am reușit să dovedesc asta. „Cred că ce a fost mai greu a trecut", am zis. „Sper să fie doar o simplă formalitate și de aici să urmeze doar lucruri bune."

N-a ținut mult.

Aproximativ două ore mai târziu, în taxi, pe drum spre o audiere, împreună cu avocații mei, o dubă a Jandarmeriei ne-a oprit în trafic, în București. Au coborât mai mulți jandarmi, între șase și opt, nu am apucat să-i număr, toți cu camerele de filmat deja în mână. Știau ce am la mine, deși nu scosesem nimic din punga de probe. Mi-au spus că au observat „o pungă de hârtie suspectă" și au invocat Legea 143/2000.

Le-am explicat ce se putea explica pe o stradă: că în legea română nu există „substanțe interzise", ci substanțe controlate, că e un tratament medical prescris legal, că am hotărârea definitivă care dispune restituirea. Răspunsul, pe scurt: instanța mi l-a restituit, dar asta nu înseamnă că am voie să umblu cu el pe stradă. Am încercat o glumă, amară: „Mi-a dat în mână să mă duc pe Marte cu el direct de la BCCO! Mă lansau în orbită!"

Jandarmul a spus-o fără ocolișuri: „Eu îl ridic în vederea confiscării. Alții dispun dacă se confiscă sau nu."

Mi-au luat tratamentul restituit. Mi-au luat și tratamentul cu care intrasem în țară cu două zile înainte: pe 17 octombrie îl declarasem la Otopeni, pe culoarul roșu, cu rețetele și cu toate documentele, iar după verificări mi se permisese intrarea. Am rămas din nou fără niciun tratament. Pentru boala Crohn și pentru durerea cronică, asta nu e o formalitate. „Trebuie să stau până sâmbătă fără tratament", am spus în cameră. „Din nou."

GalerieCadre din filmarea de pe 19 octombrie 2026

1 / 4

VideoOprirea din 19 octombrie 2026 (extras)

Cum m-am simțit? Am spus-o la cald, și o repet fără să schimb nimic: „Nici nu am cuvinte să explic ce simt acum. E incredibil!" Îmi era greu să îmi dau seama cum de am intrat din nou în belea. Și, mai încolo: „Nu vreau să mai trec încă doi ani prin coșmarul ăsta. Nu mai pot." Despre starea mea de spirit, într-un fel de umor negru, am zis că am lăsat-o la secție. A doua zi încă procesam ce se întâmplase.

La cald am mai spus ceva: că am simțit totul ca pe o capcană, ca pe ceva premeditat. Nu am dovezi pentru asta și nu o prezint ca fapt. Așa am simțit atunci.

Scena am filmat-o eu, pentru documentarul „Pacient. Infractor", pe care îl face Ștefan Schultz despre cazul meu. Un fragment a ajuns pe Facebook, ca reel, iar de acolo la HotNews, Antena 3 CNN și PressOne.

Cum am ajuns la 818 zile

Dacă nu ai citit Partea 1 și Partea 2, iată firul, așa cum l-a confirmat chiar DIICOT în explicația publică din 23 octombrie:

Un lucru mi se pare esențial: în cele 18 luni de procese am câștigat de trei ori în instanță, ultima la Curtea de Apel București, iar judecătorii au dispus restituirea. Hotărârea e definitivă. Tot ce s-a petrecut pe 19 octombrie ține de felul în care instituțiile aplică, sau nu, o decizie deja luată.

Nici începutul nu fusese așa. În 2023 intrasem pe același aeroport, cu tratamentul și cu rețeta, după câteva zeci de minute de verificări la frontieră. Fusesem invitat de un deputat să depun mărturie în Comisia pentru Sănătate a Parlamentului și am dus canabisul chiar acolo, în fața experților și a politicienilor. De aceea, un an mai târziu, am crezut că pot călători fără grijă. Pe aceeași ușă a aeroportului a început, în iulie 2024, povestea celor 818 de zile.

Ce spun instituțiile

Jandarmeria. Explicația pe care mi-au dat-o la fața locului: hotărârea Curții de Apel București mi-ar fi dat dreptul doar la restituirea tratamentului, nu și dreptul de a-l deține pe teritoriul României. Digi24 notează că nu a primit un răspuns oficial al Jandarmeriei, așa că explicația de mai sus este a lor, așa cum mi-a fost spusă mie.

DIICOT. Pe 23 octombrie, la două zile după conferința de presă din Parlament, DIICOT a publicat un răspuns public. Procurorii spun că cererea de confiscare nu a urmărit sancționarea mea, ci scoaterea din circuit a unei substanțe a cărei deținere, în opinia lor, este interzisă de legislația actuală. Susțin că hotărârile din cazul meu nu schimbă regimul juridic al canabisului în România și nu pot constitui un precedent. Spun, de asemenea, că hotărârile instanțelor în cazuri similare „nu sunt unitare" și cer Parlamentului să clarifice regimul. Au respins acuzațiile că ar fi acționat cu cruzime și spun că procedurile s-au desfășurat „în limitele legii și sub controlul instanțelor".

Nu intru aici în fiecare argument. Rețin doar două lucruri.

Primul: DIICOT recunoaște singur că legea e neclară și îi cere Parlamentului s-o clarifice. Pe asta suntem de acord.

Al doilea e întrebarea care nu-mi dă pace. Cum poate un pacient să respecte o lege pe care chiar procurorii o numesc neclară? Cum să știi ce ai voie, când o instituție a statului îți verifică actele și te lasă să intri cu tratamentul, iar două zile mai târziu altă instituție ți-l ia?

De ce spun „tratament", nu „droguri"

La conferința de presă din 21 octombrie, deputatul Emanuel Ungureanu, Alexandra Cârstea (Asociația Victoria Mea) și Eugen Teodorovici au cerut presei un lucru simplu, pe care îl repet și eu: tratament, nu droguri.

Pentru mine, cuvintele astea nu sunt o chestiune de stil. Boala Crohn m-a adus, în 2014-2015, la 38-40 de kilograme, într-un punct în care nu mă mai puteam ține pe picioare. Am emigrat în 2015, fiindcă sistemul de sănătate de aici nu a găsit niciun tratament care să-mi țină boala sub control. În Marea Britanie am militat pentru legalizare, iar din 2019 primesc canabis medicinal prescris legal, ca unul dintre primii zece pacienți din țară. Mi-a redat viața după ani în care ajunsesem o povară pentru cei din jur și nu mai puteam lucra.

Nu vorbim despre consum recreațional și nu e un subiect de partid. Proiectul de lege, PL-x 631/2019 (Legea Victoria), a pornit în 2019 de la o petiție națională a societății civile și are semnăturile a 83 de parlamentari din toate partidele.

Iar legea română nu cunoaște noțiunea de „substanță interzisă". Vorbește despre substanțe sub control național. Cuvintele contează, pentru că din ele se vede dacă un om e privit ca bolnav sau ca infractor.

Ce urmează

1. Dosarul penal nou este în curs. Nu voi comenta fondul lui aici, cât timp este în curs.
2. Legea Victoria (PL-x 631/2019) rămâne în Parlament. Conferința din 21 octombrie a readus-o în discuție.
3. Tratamentul luat pe 19 octombrie a rămas la autorități, iar alții decid dacă se confiscă sau nu. Eu m-am întors în Regatul Unit și mi-am reluat tratamentul.

Nu cer o excepție de la lege. Cer ca o hotărâre definitivă să însemne ceva, ca toate instituțiile statului să aplice aceeași regulă, la vamă, la frontieră și pe stradă, și ca pacienții din România să aibă, în sfârșit, o lege clară. Până atunci, o spun așa cum o știu: sunt pacient, nu infractor.

Dacă ești pacient și vii în România cu un tratament prescris în altă țară, citește Ghidul practic. Cazul meu arată că o rețetă recunoscută la graniță nu te ferește încă de o a doua oprire.

Surse

Fiecare afirmație din text are cel puțin una dintre aceste surse. Titlurile sunt ale redacțiilor.

• HotNews, 20 octombrie 2026: dialogul dintre jandarmi și pacient↗
• Digi24, 22 octombrie 2026: explicația Jandarmeriei↗
• Adevărul, 23 octombrie 2026: explicația DIICOT↗
• Mediafax, 23 octombrie 2026: explicația DIICOT, cu cronologia↗
• Juridice.ro, 23 octombrie 2026: dosarul penal nou↗
• Agerpres, 21 octombrie 2026: declarația deputatului Ungureanu↗
• Antena 3 CNN, 20 octombrie 2026↗
• Euronews România, 21 octombrie 2026↗

Textul descrie evenimente aflate în curs. Orice persoană este considerată nevinovată până la o hotărâre definitivă.